Senator PNL: Ponta s-a obișnuit să treacă prin Parlament cu tancul, acum s-a izbit de muntele Roșia

Senator PNL: Ponta s-a obișnuit să treacă prin Parlament cu tancul, acum s-a izbit de muntele Roșia
Publicat: 12/09/2013, 16:44
Actualizat: 27/03/2019, 05:46

Senatorul liberal de Bihor Cristian Bodea spune că „vina pentru scandalul Roșia Montană” îi aparține premierului Victor Ponta, care „s-a obișnuit să treacă prin Parlament cu tancul, iar acum s-a izbit de munte”, el adăugând că proiectul este „debil, un avorton al Guvernului”.

Senatorul liberal de Bihor Cristian Bodea a declarat, joi, într-o conferință de presă, că premierul Victor Ponta este vinovat pentru scandalul legat de Roșia Montană, pentru că „s-a obișnuit să treacă prin Parlament cu tancul” până „s-a izbit de muntele Roșia Montana”, acuzându-l totodată pe șeful Guvernului că nu conduce responsabil, că „se împrăștie între dorințele de a fi și premier, și deputat, și purtător de cuvânt, și prezidențiabil” și că, în loc să guverneze, „așa cum spunea Traian Băsescu, televizează”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Proiectul Roșia Montana este un proiect debil, un avorton al Guvernului, și îi dau dreptate aici lui Crin Antonescu – nu fac declarații pentru a-l ridica în slăvi sau pentru a-l susține gratuit pe Antonescu-„, a afirmat senatorul Cristian Bodea.

Potrivit acestuia, PSD încearcă să acrediteze ideea că Antonescu s-a răzgândit în problema privind Roșia Montană și că din cauza lui s-au răzgândit parlamentarii PNL.

Senatorul liberal a afirmat că Victor Ponta a acționat în problema Roșia Montană „aruncând responsabilitatea asupra Parlamentului, după ce un an întreg l-a desconsiderat, mizând pe controlul asupra parlamentarilor PSD” și pe teama parlamentarilor PNL de a nu provoca litigii în cadrul USL.

„Guvernul, cunoscând că este un subiect sensibil, avea datoria să pregătească populația pentru acest proiect, și să ne prezinte și nouă, parlamentarilor, măcar celor din USL, ce este cu acest proiect. Dar premierul Victor Ponta a preferat să treacă prin Parlament cu tancul, pe ideea că am pritocit proiectul în Guvern și l-am aruncat în Parlament, , bazându-se pe capacitatea lui Ilie Sârbu și a lui Valeriu Zgonea de a ține sub control parlamentarii PSD și pe frica parlamentarilor PNL de a nu se rupe USL. Victor Ponta s-a obișnuit de mult să treacă prin Parlament cu tancul. I-a ieșit până acum, dar s-a izbit de muntele Roșia Montană”, a spus senatorul Cristian Bodea.

În opinia acestuia, vina pentru scandalul referitor la Roșia Montană îi aparține premierului Victor Ponta, deoarece nu a procedat „responsabil”, nu a explicat proiectul nici parlamentarilor, nici cetățenilor.

„Din păcate, observăm la domnul Ponta un discurs de prezidențiabil. El ca premier trebuie să ne vorbească despre economie, despre locuri de muncă și investiții, dar când văd cât de ocupat este în dueluri prezidențiale, să dea replica Elenei Udrea și lui Traian Băsescu, eu ce să mai cred?”, a spus senatorul liberal.

Acesta a adăugat, de asemenea, că are „un avertisment” pentru PSD, respectiv să nu creadă că vor fi veșnici și „vor sta mereu pe 40%”.

„Există riscul că oamenii vor vedea că Victor Ponta nu e cu nimic mai bun decât Traian Băsescu și vor începe să cadă cum au căzut pe vremuri PNȚCD, PDL mai recent, și chiar și PSD-ul lui Adrian Năstase”, a conchis senatorul PNL de Bihor.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că își dorește ca atât la nivelul PSD, cât și al USL, decizia politică în privința proiectului Roșia Montană să fie luată după dezbaterea parlamentară, opinând că „nu are sens” să fie anunțată o decizie politică înaintea discuțiilor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Meteorologii Accuweather anunță 11 zile de mega-caniculă și risc uriaș de radiații în România. Ce...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Povestea lui Antonio, băiatul din satul Gura Vitioarei care nu a vorbit deloc până la...
Modificări MARI de la 1 septembrie 2024 în sistemul de pensii: cine se va putea...
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Locuitorii de la granița cu Ucraina au fost avertizați că vor cădea obiecte din spațiul...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
S-A DAT ORDIN pentru România direct de la UE. Este obligatoriu până pe 15 OCTOMBRIE
Filmul de pe Netflix care a primit toate aprecierile. Nicole Kidman joacă rolul principal
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Copacii au devenit o sursă ascunsă de poluare a aerului în Los Angeles
×